În perioada 25-28 septembrie 2017, parohia noastră a organizat un pelerinaj la mănăstirile din Maramureş. Traseul a început cu vizitarea mănăstirilor Cămârzani, Humor şi Voroneţ din județul Suceava. Apoi am poposit la Mănăstirea Prislop din județul Maramureş, care se află în apropiere de staţiunea Borşa. A doua zi am vizitat mănăstirile din frumosul ţinut al Maramureşului, între care amintim: Mănăstirea Moisei, Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Săpânţa Peri, Cimitirul vesel de la Săpânţa şi Mănăstirea Bixad. A treia zi am poposit la Mănăstirea Rohia, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Maramureş, apoi am ajuns la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj unde am avut bucuria de a ne închina la Icoana făcătoare de minuni a Maici Domnului. Drumul a continuat până la Cluj Napoca unde am vizitat Catedrala Mitropolitană, apoi am ajuns la Mănăstirea Recea din judeţul Mureş, care este deosebită prin faptul că are întreaga pictură realizată din mozaic. În cele din urmă am ajuns la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita, ctitoria Patriarhului Miron Cristea, care are ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste binecuvântate zile!